Fiul sau fiica ta va împlini în curând 18 ani și cauți un cadou personalizat de majorat? Felicitări și la mulți ani copilului tău, părinte fericit! 🥂
Este perfect în regulă să ai emoții și să-ți dai voie să le trăiești. Majoratul copilului tău este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante evenimente din viața ta. Doar când te gândești că mai ieri l-ai ținut, pentru prima dată, strâns la pieptul tău, simți că te cuprinde un amalgam de emoții și stări. Te întrebi când au trecut, oare, atât de repede anii: parcă ieri i-ai organizat petrecerea pentru aniversarea de 7 ani, la care i-ai invitat toți prietenii și colegii, iar acum urmează intrarea lui, cu acte în regulă, în lumea adulților!
Îți dorești să sărbătorești o zi atât de importantă așa cum se cuvine. Vrei ca fiul sau fiica ta să-și amintească, peste ani, cu un zâmbet larg pe buze, de unul dintre cele mai emoționante și speciale evenimente din viața sa. În același timp, vrei să-ți surprinzi copilul cu un cadou de majorat unic, original și memorabil.
Înțelegem perfect cât de mult contează pentru tine să alegi cadoul special cu care să-ți surprinzi fiul sau fiica: cadoul prin care să-ți exprimi bucuria, dragostea și recunoștința că te-a ales, acum 18 ani, să-i fii părinte. Tocmai de aceea, ți-am pregătit un ghid practic cu sfaturi și idei de cadouri de majorat.
Cum alegi cadoul de majorat perfect: 3 sfaturi esențiale
Ține cont de personalitatea sărbătoritului
Oricât de inspirat și deosebit ți s-ar putea părea, la prima vedere, cadoul pentru aniversarea de 18 ani pe care l-a primit, poate, fiul celui mai bun prieten al tău, acesta s-ar putea să nu i se potrivească și copilului tău. Iată de ce: fiecare dintre noi are o personalitate unică, gusturi și preferințe proprii, inclusiv când vine vorba despre cadoul ideal de majorat.
Cadoul perfect nu există. Există, însă, cadoul de majorat perfect pentru fiica sau fiul tău.
Un cadou de majorat cu adevărat special este cel în a cărui alegere ai investit timpul și dragostea ta pentru copilul tău – în curând adult. Este cadoul care exprimă „Te iubesc și sunt foarte fericit(ă) că-ți sunt părinte. Sunt mândru (mândră) de tine!”
Pregătește-i cadoul din timp
În vâltoarea pregătirilor pentru marele eveniment, este posibil să ajungi să lași alegerea cadoului pentru ultimele două-trei zile. Noi îți recomandăm, totuși, să treci pe lista de priorități alegerea cadourilor de majorat. Cu atât mai mult dacă plănuiești să-l comanzi online, este important să iei în considerare și durata de livrare.
Avem o veste excelentă pentru tine: dacă comanzi un cadou personalizat de majorat, precum o sticlă personalizată Brillù de luni până vineri, până în ora 14:00, noi ne ocupăm de procesarea comenzii în aceeași zi lucrătoare, iar cadoul va ajunge la tine în doar 1-2 zile lucrătoare. Citește aici mai multe detalii despre modalitățile de livrare simple și eficiente pe care ți le punem la dispoziție.
Alocă un buget pentru cadoul de majorat
Poate că ai stabilit deja bugetul pentru petrecere, baloane, decorațiuni, tort, rochie sau costum. Nu uita, însă, și de cel dedicat cadoului de majorat propriu-zis.
Veștile bune continuă: în rubrica dedicată cadourilor pentru zile de naștere, poți vedea numeroase opțiuni de sticle personalizate cu elemente Swarovski®. În plus, îți punem la dispoziție și cadouri de majorat pentru fete și băieți, potrivite chiar și pentru cei mai pretențioși sărbătoriți 😊
Cu o sticlă de șampanie Moët & Chandon, personalizată cu cele mai elegante cristale Swarovski, nu ai cum să dai greș, fie că ești în căutarea cadoului de majorat pentru fata sau băiatul tău. La fel de bine poți alege o sticlă de vin spumant neagră personalizată Brillù Crystal Black Jeroboam 3L sau una roșie Brillù Crystal Red 1,5 L.

BONUS: 3 idei de cadouri de majorat pentru fiul sau fiica ta
Petrecerea-surpriză, la care, în funcție de personalitatea sa, poți să-i inviți doar cei mai buni prieteni sau toate grupurile din care face parte.
Un gadget smart — smartphone, smartwatch sau boxa portabilă mult dorită.
Un cadou personalizat de majorat memorabil. Cadourile personalizate nu se uită niciodată, mai ales că noi înșine contribuim, cu atenție și iubire, la crearea lor.
Cu ocazia majoratului, îi poți dărui sărbătoritului o sticlă personalizată cu cristale Swarovski® și cu un mesaj de suflet, prin care să-i transmiți că îl iubești și îi vei fi în continuare alături. Chiar dacă urmează să intre în lumea adulților, el va rămâne copilul tău pentru totdeauna.
Petrecere minunată vă dorim! La mulți ani! 🥂
Descoperă pe Instagram inspirație reală pentru cadouri de majorat.