Se apropie o ocazie deosebită din viața unei persoane dragi și îți dorești s-o surprinzi cu un cadou unic, original și memorabil. Vrei să-i transmiți cât de mult contează pentru tine și că te bucuri să-i fii alături într-o zi specială, fie că e vorba despre aniversarea zilei de naștere, a relației voastre, o sărbătoare de familie sau un alt eveniment emoționant.

Indiferent de natura evenimentului și de relația pe care o ai cu persoana sau persoanele sărbătorite, cu o sticlă de șampanie Moët & Chandon personalizată cu nume nu ai cum să dai greș.

„Păi cum vine asta? Eu nu cred că există cadoul perfect care să se potrivească absolut oricui – prieten, soț, soție sau nași -, indiferent de ocazie…” poate că îți zici în sinea ta.

Suntem de acord cu tine! Cu siguranță este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil, să găsești cadoul perfect pentru toată lumea. Noi îți oferim, însă, ocazia să contribui chiar tu la crearea cadoului perfect pentru o persoană specială din viața ta! Ai posibilitatea să personalizezi sticla de șampanie Moët cu numele sărbătoritului sau sărbătoriților.

Pe lângă personalizare, ai la dispoziție și mai multe variante ale celebrului brand, astfel încât să alegi modelul potrivit pentru personalitatea și gusturile persoanei dragi. La Brillù poți personaliza sticle Moët & Chandon Impérial (Brut), Moët & Chandon Rosé Impérial, Moët & Chandon Ice Impérial, Moët & Chandon Ice Impérial Rosé și Moët & Chandon Nectar Impérial — fiecare cu stilul și energia sa distinctă.

Dar înainte de a-ți povesti care sunt lucrurile de care să ții cont când personalizezi o sticlă de șampanie Moët, te invităm să descoperi topul celor 5 ocazii deosebite în care poți să oferi cu încredere și bucurie un astfel de cadou! 😊

5 ocazii deosebite în care poți să oferi o șampanie Moët personalizată

1. Ziua de naștere a unei persoane dragi

Fie că se apropie majoratul fiului sau fiicei tale, ziua de naștere a partenerului sau partenerei de viață sau că unul dintre părinții tăi urmează să schimbe prefixul, o sticlă personalizată de șampanie Moët — fie Moët Impérial (Brut), Moët Rosé Impérial, Moët Ice Impérial, Moët Ice Impérial Rosé sau Moët Nectar Impérial — este cadoul de aniversare ideal, pe care persoana sărbătorită îl va primi cu bucurie.

Imaginează-ți doar zâmbetul larg de pe chipul fiului sau fiicei tale, în clipa în care îi vei dărui, la majorat, sticla personalizată cu cristale Swarovski®. Sau emoția partenerului/partenerei tale atunci când îi vei înmâna o sticlă Moët elegantă, personalizată cu numele său.

Brillu cadouri personalizate cu cristale

2. Sărbătoarea de Crăciun

Știm perfect cum e: să alegi cadoul de Crăciun este o adevărată provocare, mai ales dacă persoanei pe care vrei să o surprinzi i-ai mai făcut diferite daruri în trecut.

De data asta, îți propunem să o surprinzi cu un cadou personalizat care să treacă testul timpului cu brio. Tu știai că mulți dintre fericiții care primesc sticle personalizate Brillù le păstrează ani la rând, într-un loc special din casa lor?

O sticlă personalizată de șampanie Moët — rosé, brut, ice sau nectar — va arăta excelent pe masa din living sau în biblioteca persoanei căreia vrei să i-o dăruiești!


3. Aniversarea relației tale de cuplu

Suntem tare bucuroși și entuziasmați ori de câte ori vreun client ne cere părerea cu privire la cadoul personalizat perfect pentru partenerul sau partenera sa de viață. 😊

O sticlă personalizată de Moët & Chandon Rosé Impérial este preferata celor care vor un cadou romantic, în timp ce Moët Impérial (Brut) transmite eleganță clasică. Pentru ceva diferit, Moët Ice Impérial sau Moët Nectar Impérial oferă un vibe modern.

Sticla de șampanie Moët, personalizată cu numele soțului, este în topul cadourilor memorabile pentru cupluri.


4. Valentine’s Day

Rămânem în registrul iubirii ❤️: oferă-i, de Sf. Valentin sau Dragobete, o sticlă de șampanie Moët și bucură-te de zâmbetul de pe chipul partenerului tău.

Variante precum Moët Rosé Impérial sau Moët Ice Impérial Rosé sunt potrivite pentru un moment romantic și special. Acest cadou poate fi unul de sine stătător sau poate completa un altul, precum un ceas elegant sau o experiență în doi.


5. Logodna sau nunta unor prieteni

O sticlă elegantă de șampanie fină, personalizată cu cristale Swarovski®, este o alegere excelentă și când vine vorba despre petrecerea de logodnă sau nunta unor prieteni apropiați.

Poți alege Moët Impérial (Brut) pentru un cadou clasic sau Moët Rosé Impérial pentru o notă romantică. Asortează buchetul de flori la culoarea sticlei — un detaliu mărunt, dar care va face toată diferența.


BONUS: de ce să ții cont când alegi șampania Moët personalizată cu cristale Swarovski®

  • Modelul Moët — alege între ImpérialRosé ImpérialIce ImpérialIce Impérial Rosé sau Nectar Impérial, în funcție de gusturile și personalitatea persoanei dragi.
  • Culoarea sticlei — negru sau alb, în funcție de ocazie.
  • Mesajul personalizat — „La mulți ani!”, „Mulțumesc!” sau un mesaj unic, creat special pentru persoana dragă.

Așadar, o sticlă de șampanie Moët & Chandon personalizată — fie Brut, Rosé, Ice sau Nectar — este cadoul ideal pentru o persoană importantă din viața ta. Dăruiește-i-o cu încredere și bucură-te de zâmbetul de pe chipul său!

Descoperă pe Instagram cele mai elegante personalizări Moët & Chandon, realizate în atelierul Brillù. Inspiră-te pentru următorul cadou memorabil!